Gurile de foc de proveniență poloneză, Podolski și Klose, au lovit în plin Australia. Muller și Cacau au dat loviturile de grație.
Opt ocazii mari în doar prima jumătate de oră a meciului. Și două goluri ca să le încununeze. E fantasticul bilanț al unei naționale pe care lumea refuză să o ia în calcul ca mare favorită. Până una alta, ei se iau în serios și turează motoarele. Primul hop, Australia, a fost trecut cu o ușurință, scor 4-0, dezarmantă pentru rivalele la titlu.
Dintre favoritele tradiționale la titlul mondial, Germania e, până acum, singura care a convins cu adevărat că merită luată în seamă. Și a început devreme procesul de convingere: Ozil a justificat de ce a fost naturalizat neamț cu o pasă printre de excepție, Thomas Muller a întors o minge perfect pentru Podolski, iar șutul acestuia a certificat că Jabulani are și puterea de a da peste cap mâinile portarilor. Ca idee, Podolski, de la înălțimea celor 39 de goluri pentru națională la 24 de ani n-avea neapărat ce să demonstreze. Golul doi ne-a trezit nouă, românilor, amintiri destul de urâte, cu australianul Schwartzer pe post de Prunea și cu Miro Klose în rolul killer-ului de la World Cup 94, Kenneth Andersson. Și că tot a venit vorba de „killeri”, să-l trecem pe listă și pe Thomas Muller, care a justificat și el purtarea legendarului număr 13 al tizului său Gerd, cu un dribling scurt și cu finalizarea de 3-0. Finalul trebuia să fie și el grandios, și a fost, cu ex-brazilianul Cacau făcându-și intrarea în stil mare pe poarta Mondialului pentru 4-0.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT
GERMANIA: Neuer – Lahm, Friedrich, Mertesacker, Badstuber – Schweinsteiger, Khedira, Ozil – Podolski, Klose, Muller Rezerve: Jansen, Aogo, Tasci, Kiebling, Wiese, Trochowski, Kroos, Cacau, Boateng, Marin, Butt, Gomez
AUSTRALIA:Schwarzer – Wilkshire, Moore, Neill, Chipperfield – Grella, Valeri – Emerton, Culina, Garcia – Cahill
Rezerve: Beauchamp, Kennedy, Kewell, Frederici, Holman, Jedinak, Rukavytsya, Galekovic, Milligan, Carney, Vidosic, Bresciano
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER